Cum să ghidați un nevăzător

Cum să ghidați un nevăzător

Linii de conduită ce cuprind sugestii cu privire la asistarea persoanelor cu deficienţe de vedere

Start

Ziua Copilului, 1 iunie 2006
Schimb de experiență cu colegii din Târgu Jiu, 11 iunie 2006
Schimb de experiență cu colegii din Târgu Jiu, 11 iunie 2006

Lansarea primei ediţii a broşurii "Cum să ghidaţi un nevăzător", care conţine în premieră naţională linii de conduită cu sugestii privitoare la asistarea persoanelor cu deficienţe de vedere, a avut loc în data de 30 iunie 2006, concomitent cu apariţia primei variante a acestui site care reprezintă versiunea online a broşurii. Evenimentul a marcat începutul unei campanii de informare prin intermediul căreia Asociaţia Nevăzătorilor Braşov urmăreşte creşterea gradului de integrare în societate a nevăzătorilor din judeţ.

"Prin această campanie urmărim o informare clară a publicului referitor la deficienţele vizuale, pentru ca oamenii obişnuiţi să poată face distincţia între o dizabilitate de tip senzorial cum e cea vizuală şi celelalte dizabilităţi fizice sau psihice. În acest context, lansarea broşurii reprezintă un nou pas în spargerea barierelor de comunicare dintre majoritatea oamenilor şi nevăzători, deschiderea unei noi oportunităţi de integrare prin cunoaştere", declara la lansarea campaniei preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Braşov, Virgil Lazăr.

Angajamentul Asociaţiei Nevăzătorilor Braşov faţă de campania de informare a comunităţii este demonstrat şi de restructurarea completă a conţinutului şi îmbunătăţirea considerabilă a acestuia, la numai cinci săptămâni de la apariţia variantei originale, pe baza sugestiilor şi informaţiilor de specialitate adunate în acest interval de timp. Necesitatea îmbunătăţirii continue a broşurii "Cum să ghidaţi un nevăzător" este dată de importanţa acesteia pentru campania de informare a comunităţii în care s-a implicat asociaţia, broşura fiind principalul material educativ distribuit în cadrul acestei campanii.

Broşura nu a fost concepută ca un manual pentru însoţitorii persoanelor cu deficienţe de vedere şi nu este destinată specialiştilor. Ea se adresează publicului larg, cuprinzând sugestii şi sfaturi utile pentru ca cetăţeanul obişnuit, pus în situaţia de a asista un nevăzător într-un loc public, fără experienţă sau pregătire prealabilă, să poată face faţă situaţiei în aşa fel încât evenimentul respectiv să se transforme într-o experienţă pozitivă atât pentru el cât şi pentru persoana asistată.